O fetiţă de 12 ani, din Cehia, i-a transmis companiei de securitate cibernetică, Avast, descoperirea ei, o aplicaţie din magazinele oficiale îşi însela clienţii. Avast a analizat cercetarea fetei şi a descoperit aplicaţii cu viruşi din App Store şi Google Play.
Dacă infractorii din „Singur Acasă” erau hackeri, atunci eroina era o fată de 12 ani din Cehia. Ea şi-a dat seama cum o aplicaţie din magazinele oficiale îşi însela clienţii.
Fetiţa a contactat compania Avast, specializată în securitate cibernetică. Nu a fost o întâmplare că a ştiut ce trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Ea a participat la un proiect al companiei Avast, realizat în şcolile din Cehia, unde a învăţat ce este siguranţa online.
Avast a luat în serios mesajul fetiţiei şi a descoperit şapte aplicaţii cu probleme pe care 2,4 milioane de oameni le-au descărcat.
Ce făceau hackerii? Taxau utilizatorii cu sume între 2 şi 10 dolari pentru servicii care nu costau atât. Hackerii au adunat 500.000 de dolari înainte ca planul să le fie dejucat de fata de 12 ani.
În urma raportului Avast, aplicaţiile au fost şterse din Google Play şi App Store.
Adam Vojtech, ministrul Sănătăţii din Cehia, a plecat din fruntea ministerului, pe fondul creşterii record a infecţiilor cu coronavirus, fiind criticat pentru modul în care a gestionat epidemia de COVID-19.
Adam Vojtech spune că mişcarea sa ar trebui să creeze spaţiu pentru o nouă abordare a pandemiei, transmite Mediafax.
Cehia a reuşit să facă faţă epidemiei în primăvară, dar s-a confruntat cu o creştere record de noi cazuri în ultima săptămână.
Pentru moment, nu este clar cine îl va înlocui pe Vojtech, care a fost presat de opoziţie să demisioneze.